Timișoara este primul mare oraș care va avea restricții de noapte, în noul val al pandemiei. Astfel, din acest weekend, circulația persoanelor pe timpul nopții va fi restricționată iar restaurantele și magazinele vor avea program mai scurt. 

Numărul mare de cazuri înregistrate în ultimele două săptămâni, care a dus la o creștere a ratei de infectare Covid de 4,49 cazuri la mia de locuitori, a determinat autoritățile locale din Timișoara să reintroducă măsura carantinei de noapte. Astfel, orașul intră în carantină de noapte în weekend. Măsuri similare au fost luate și în alte localități din județul Timiș.

Se va putea circula doar cu declaratie pe proprie răspundere și din motive bine întemeiate cum ar fi  deplasarea în interes professional, pntru asistență medicală, tranzitarea orașului pentru cei aflați în calatorie sau acordarea de ajutor persoanelor vulnerabile.   Cât priveşte organizarea de nunţi, botezuri şi alte evenimente la final de săptămână, dat fiind faptul că la Timişoara rata de infectare este de sub 6 la mia de locuitori, o decizie se va lua vineri.

Totodată, începând de astăzi se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pe o raza de 25 de metri în jurul unor spații publice, cum ar fi piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spații comerciale sau unități spitalicești.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentVlad Voiculescu: „Suntem în plin val 4, dar ni se recoamndă să jucăm golf”
Articolul următorAVERTIZARE METEO de vânt puternic și vreme deosebit de rece