Senatorul AUR, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă privind dezechilibrul economic al României, susținând că țara noastră a devenit „campioană la deficit” în Uniunea Europeană.
Potrivit acestuia, în timp ce 19 state membre UE înregistrează excedente de cont curent, România se remarcă prin cel mai mare deficit din Uniune: 30 de miliarde de euro în 2024 și 7,7 miliarde de euro doar în primul trimestru al anului 2025.
„Am importat bunuri și servicii cu 6 miliarde de euro mai mult decât am exportat. În plus, firmele străine au repatriat profituri cu 1,5 miliarde de euro peste ce au adus românii acasă, iar alte 1,3 miliarde au plecat sub formă de rambursări de credite către companiile-mamă”, a declarat Peiu.
Senatorul critică faptul că aceste realități economice sunt trecute cu vederea în discursul oficial pro-european. „Așa arată pro-europenismul? Cu economia golită de bani și firmele românești marginalizate?”, a adăugat el.
România este tot mai presată de Comisia Europeană să reducă deficitul bugetar și să adopte măsuri de consolidare fiscală, pe fondul dezechilibrelor tot mai accentuate în economie.