Lucrările de modernizare a iluminatului public pe trei artere din nordul Timișoarei, respective Calea Torontalului, Calea Aradului și Calea Sever Bocu, au fost finalizate.

Anunțul a fost făcut de Primăria Timișoara, care precizează că zilele următoare va recepționa lucrările.

Au fost înlocuite peste 530 de corpuri de iluminat cu un sistem LED, cu control de la distanță și care permite ajustări de intensitate a luminii pentru o economie de până la 60 la sută.

„Avem proiecte în diferite stadii și lucrări de înlocuire a unei treimi din iluminatul public stradal din Timișoara, pentru a reduce semnificativ din cheltuielile la curent. Am finalizat o investiție cu peste 500 de corpuri de iluminat, mai avem în plan înlocuirea a încă 5.000. Investițiile respective sunt fie la faza de proiectare, fie în achiziție pentru proiectare plus execuție. Pe Aradului, Torontalului și Sever Bocu am finalizat lucrările și ne așteptăm în perioada următoare la reduceri de consum cu aproximativ 60% și 153 de tone de dioxid de carbon mai puțin să fie degajate în atmosferă. Concomitent, economiile pe care le realizăm prin aceste investiții ne permit să extindem iluminatul public în oraș, pe străzi precum Marcel Iancu sau Marginii. Iluminatul public nu este un moft, ci un serviciu ce ține de siguranța publică, deci nu vom face compromisuri aici”, spune primarul Dominic Fritz.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este 1.122.731,32 lei (TVA inclus).

Concomitent, în această lună are loc montarea primilor stâlpi de iluminat public pietonal din Parcul Botanic. Iluminatul va fi unul performant, cu LED și sistem de telegestiune. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentTimiş: Peste 19 tone de deşeuri, oprite la intrarea în România, dinspre Serbia
Articolul următorTimișoara, Capitală Europeană a Culturii, proiect strategic pentru România