Valeriu Gheorghiță – președintele Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 spune că, în perspectiva relaxărilor de la începutul primăverii, anunțate de ministrul Sănătății, ultima oară se va renunța la purtarea măștilor de protecție.

„Aș putea să fiu mai sigur la ce vom renunța ultima oară, la purtarea măștilor de protecție. Este ultima barieră la care foarte probabil se va renunța. Dacă stau să mă gândesc la faptul că vom intra în această perioadă postpandemică sau de endemie, probabil că se vor schimba acei indicatori de la care procentul de persoane care participă la anumite evenimente în spații închise sau chiar deschise – evenimente cu număr mare de persoane – va fi modificat.

Probabil că la un moment dat se va renunța și la obligativitatea prezentării unui test negativ sau a unui certificat de vaccinare sau a unuia de trecere prin boală. Cred că toate aceste lucruri în viitor vor fi modificate și, repet, se va modifica această această abordare din punct de vedere al controlului epidemiologic”, a spus Valeriu Gheorghiță, la un post TV.

Articolul precedentUrmărire ca-n filme într-o localitate de lângă Timișoara: tineri fugari, s-au tras focuri de armă
Articolul următorBilanț coronavirus 29 ianuarie: 30.168 de cazuri noi și 75 decese