SCM Poli Timisoara a suferit prima înfrângere din acest sezon pe teren propriu în fața liderului din prima ligă de handbal masculin, Dobrogea Sud.

Prima parte a întâlnirii din sala Constantin Jude a fost una echilibrată, însă cu Poli la conducerea meciului. În ultimele 10 minute ale reprizei timișorenii și-au asigurat un ecart maxim de 4 goluri, pentru a intra la cabine cu un avantaj de doar trei reușite, 15-12.

Dobrogenii au început mult mai bine repriza secundă și după 5 minute de joc a reușit să egaleze situația la 16 pe tabelă. Echilibrul s-a păstrat pe parcursul reprizei secunde până în ultimele 10 minute, când oaspeții au reușit să preia conducerea pe tabela de scor și chiar au ajuns la un ecart de 4 goluri, părofitând și de două ratări de la 7 metri ale timișorenilor. Scorul final a fost stabilit de Orbovic, cu 25 de secunde rămase până la final, și s-a încheiat 30-27 pentru dobrogeni.

Cei mai buni marcatori timișoreni au fost Sadoveac și Marjanovic, fiecare cu câte 6 reușite, în timp ce restul golurilor timișorene au fost marcate de Orbovic 4, Dragas 3, Fenici 3, Milosevic 2, Pribanic 2, Cîmpan 1. Pentru oaspeți, cel mai bun marcator a fost Kevic, cu 6 reușite.

În runda viitoare, SCM Poli va evolua în deplasare, în capitală, împotriva celor de la Steaua.

Articolul precedentAlarmant! Aproape jumătate dintre cei diagnosticați cu gripă în Timiș au murit
Articolul următorAccident cu un tramvai la Timișoara. Un bărbat a fost rănit