Autoritățile locale se pregătesc să lanseze licitațiile pentru anveloparea a două blocuri din Timișoara. Acestea fac parte din lotul de 60 rămase de executat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Este vorba despre imobilul situat pe str. Arieș nr. 20, cu 120 de apartamente, construit în anul 1978, respectiv cel de pe str. Splaiul Nicolae Titulescu nr. 10A, cu 72 de apartamente, construcție datând din anul 1970. Valoarea estimată a lucrărilor de execuție este de 2.424.106,93 lei (fără TVA) – pentru primul bloc de locuințe, respectiv 1.461.805,21 lei (fără TVA), pentru cel de-al doilea.

 Sunt 60 de asemenea clădiri, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar li.citațiile se reiau după ce a fost revizuită documentația tehnică, a fost scumpit devizul și unele soluții tehnice au fost schimbate.

Operațiunea de licitare are loc ca urmare a finalizării procedurii de revizuire a documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico economici – faza PT, în sensul modificării soluției tehnice din panouri de tip sandwich în vată minerală, precum și a actualizării devizelor, în corelație cu noile niveluri ale prețurilor practicate pe piața materialelor de construcții.

În scopul creșterii eficienței energetice a celor două imobile sunt prevăzute înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei corespunzătoare accesului în clădiri, cu tâmplărie termoizolantă dotată cu dispozitive pentru aerisire și evitarea apariției condensului, închiderea balcoanelor și logiilor cu material  termoizolant, inclusiv izolarea termică a parapeților sau înlocuirea acestora cu panel PVC, dar și termo- și hidroizolarea planșeului peste ultimul nivel. Lucrările vor mai cuprinde finisaje și repararea trotuarelor adiacente blocurilor respective.

Pentru deblocarea programului finanțat din fonduri europene destinat reabilitării termice a blocurilor, la nivelul Primăriei Timișoara s-a decis, la finalul anului trecut, revizuirea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico economici în faza de proiect tehnic. Rerfacerea documentației este în sensul modificării soluției propuse anterior, care s-a dovedit nefezabilă, în condițiile în care procedurile de licitație publică lansate de municipalitate pe parcursul anului trecut au fost anulate de mai multe ori, din lipsă de oferte.

Timișoara a semnat 18 contracte de finanțare europeană prin POR 2014-2020, în care sunt cuprinse 68 de blocuri, termenul maxim de implementare fiind 31.12.2023. Dintre acestea, 7 blocuri au ca sistem termoizolant polistirenul; 1 bloc are prevăzut sistemul termoizolant cu vată minerală bazaltică; iar în privința celor 60 de blocuri prevăzute inițial cu sistem termoizolant din panori sandwich din aluminiu, este prevăzută schimbarea soluției tehnice.

În prezent, se află în curs de finalizare procedura de revizuire a documentațiilor tehnico-economice pentru alte 20 de blocuri, urmând ca cele 38 rămase să parcurgă aceeași procedură.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentGabriel Oprea, președintele UMPMV, mesaj de Ziua Poliției Române: „Poliţiştii români plătesc chiar cu viaţa preţul liniştii şi siguranţei românilor”
Articolul următorTONE de deșeuri plutesc pe apele României! Măsuri puține și nu foarte eficiente: de unde vine SALVAREA