ADID Timiș și RETIM Ecologic Service anunță modificarea tarifelor de colectare a deșeurilor în Zona 0 și în Zona 1 ale județului Timiș.
Schimbarea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019 și va fi pusă în aplicare datorită introducerii contribuției pentru economia circulară, creșterii salariului minim pe economie, creșterilor repetate ale prețului combustibilului din ultimii ani, precum și creșterii numărului de gospodării de la care se efectuează colectarea.
Conform ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018, de la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare costul de mediu denumit “contribuția pentru economia circulară”. Valoarea acestei taxe a fost stabilită la 30 lei per tonă de deșeuri depozitată, iar acest cost, în conformitate cu legislația aplicabilă, se va reflecta în tariful de colectare al deșeurilor.
Operatorul de colectare RETIM va încasa această taxă de la utilizatorii serviciului printr-o suplimentare de tarif și o va plăti mai departe către operatorii instalațiilor de tratare, transport și depozitare a deșeurilor din județul Timiș. Destinația finală a acestei taxe este fondul pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.
De asemenea, o suplimentare minimă se va aplica tarifului existent și pentru a acoperi creșterea de costuri generată de mărirea prețului combustibilului și mărirea salariului minim pe economie în perioada decembrie 2016 – decembrie 2018, adică de când a fost depusă oferta RETIM și până când RETIM a cerut recalcularea acestuia.
O alta cauză a majorării de tarif, atât în cazul populației urbane cât și a celei rurale din ambele zone, o reprezintă suplimentarea numărului de rute de colectare (echipaje și mașini adiționale) generată de creșterea numărului de locuințe și extinderea zonelor locuite din aceste localități în ultimii ani.
Propunerea de modificare a tarifelor a fost aprobată în Consiliul Director al ADID Timiș, urmând ca în perioada imediat următoare să fie ratificată prin Hotărâri ale Consiliilor Locale ale fiecărei localități din zonele 0 și 1, în vederea implementării noilor tarife începând cu luna ianuarie 2019.