La Timișoara momentul #șieu a fost marcat în mod spontan. Oamenii s-au oprit pe stradă, șoferii au tras pe dreapta, au apărut și pancarte pe temă.
Inițial doar o firmă de fast food a anunțat, în mod oficial, că la ora 15.00 angajații săi vor întrerupe activitatea pentru 15 minute.
De fapt, oamenii s-au oprit din drumurile lor în mai multe zone din oraș și mulți șoferi au tras pe dreapta.
Protestul „#șîeu” face parte din din campania „România vrea autostrăzi”. Angajați și angajatori, mari companii din întreaga țară, fotbaliști și cluburi, medici, presă, chiar și primari și-au întrerupt activitatea sau au purtat banderole albe timp de 15 minute, de la ora 15.00.