Pe autostrada A1 a început amplasarea unor atenuatori de impact, sisteme care se montează pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a coliziunilor frontale a autovehiculelor.
Până acum, amortizoarele au fost montate la nodurile rutiere Cunța, Lancrăm, Sebeș Vest, pe ambele căi, iar astăzi echipele se află în nodul Orăștie. Va urma montarea la nodul Simeria, după care echipele se vor muta pe lotul A1 Traian Vuia – Remetea Mare.
Atenuatorii de impact protejează pasagerii vehiculelor în momentul unei eventuale părăsiri a drumului și a ciocnirii cu un obiect rigid aflat în afara părții carosabile. Sistemele determină oprirea controlată, care poate duce la diminuarea consecințelor în cazul unei nedorite coliziuni.
Pe raza DRDP Timişoara, atenuatorii de impact sunt amplasați pe autostrăzile A1 și A6, la ieșirile din nodurile rutiere și la intrările în spațiile de servicii, în 32 de poziții kilometrice. Aceștia vor înlocui și/sau suplini elementele montate până în prezent pentru semnalizarea acestor puncte sensibile.