Un sondaj recent al agenției MKOR îl plasează pe Nicușor Dan cu 51,7%, iar pe liderul AUR, George Simion cu 48,3%. Deși prezentat ca o analiză obiectivă a intenției de vot, studiul ridică semne de întrebare privind rolul real al acestor date în campania electorală.
Realizat exclusiv online, prin Panelul MKOR, sondajul este acuzat de unii observatori ca fiind mai degrabă un instrument de influențare a electoratului decât o oglindă fidelă a realității. Structura alegătorilor, diferențele de profil între susținători și direcțiile strategice propuse par aliniate mai degrabă intereselor de imagine ale unui candidat decât unei analize neutre.
Alegătorii lui Nicușor Dan sunt descriși ca educați, urbani și prosperi, în timp ce susținătorii lui George Simion sunt portretizați ca slab educați și cu venituri mici. Această polarizare artificială a electoratului poate servi scopuri electorale, accentuând diviziuni și întărind stereotipuri.
În contextul în care aproape 30% dintre alegători sunt încă indeciși sau nu își exprimă opțiunea, astfel de sondaje pot avea un efect direct asupra percepției publice și pot influența decisiv mobilizarea la vot.
Este important ca electoratul să trateze cu prudență aceste cifre și să înțeleagă că adevărata confruntare nu se joacă în sondaje, ci în ziua alegerilor. Verdictul final nu îl dau graficele și campaniile de PR, ci voturile reale din urne.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, Email: [email protected], Adresă: com. Tunari, sat Tunari, str. Geneva, nr. 20, parter, ap. 1, jud. Ilfov
CMF: 31250007, CPP A0B0C1D1E1 – TUR 2