Timișoara va avea un stadion nou. Anunțul a fost făcut la Timișoara de ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, cel care este și vicepremier în cabinetul Dăncilă.

Daniel Suciu a făcut o vizită miercuri pe stadionul Dan Păltinișanu pentru a se convinge la fața locului că Timișoara chiar are nevoie de o nouă arenă la standarde europene. Ministrul Dezvoltării a dat asigurări că Timișoara va primi sprijin în construirea unei noi arene, însă mai trebuie rezolvate câteva probleme. Înainte de toate Primăria va trebui să rezolve situația juridică a unei bucăți de teren de 5000 de mp ce aparține municipalității și care ar trebui dată Consiliului Județean, administratorul stadionului. După ce această problemă va fi rezolvată, CJT va trebui să treacă la demolarea stadionului.

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local care privea reglementarea situației terenului de sub Marele Oval a fost însă retras de pe ordinea de zi de marți din plenul CLT de către primarul Nicolae Robu.

Eu știu că ieri în ședința de Consiliu Local, trebuia să fie un proiect de hotărâre legat de cei 5000 de mp pe care primăria trebuia să îi cedeze, sa îi transfere, să reglementeze situația. Domnul primar a retras acel proiect de hotărâre, nu știu dacă din interese politice sau pentru ca a aflat că voi veni eu la Timișoara. Aștept de la primar și consilieri să rezolve această problemă. Cu președintele CJT am vorbit despre acest subiect, să adopte acea hotărâre de CJ, să demoleze stadonul, iar apoi CNI prin Ministerul Dezvoltării Regionale, va construi acest stadion. Lucrurile sunt simple, e un subiect care a trenat de prea multă vreme. Multă lume așteaptă acest stadion. Orașul Timisoara așteaptă acest stadion. Aștept de la primarul Nicolae Robu să rezolve cei 5000 mp și în toamnă va fi demolată actuala arenă, eliberat terenul, iar CNI se va ocupa de reconstrucție” a spus vicepremierul Daniel Suciu la Timișoara.

Noua arenă va avea capacitatea aproximativă a actualului stadion, însă acesta va putea fi omologat și pentru partide în Cupele Europene. Ministrul Dezvoltării nu a vrut însă să ofere și un termen de finalizare a lucrării.

Nu facem un stadion de 32.000 de locuri fără să fie omologat pentru UEFA. Și sper ca tradiția Timișoarei în fotbal să aducă și să ofere astfel de meciuri aici. Imediat ce procedurile juridice, hotărârile de CLT și CJT vor fi rezolvate, se face studiu de pre și fezabilitate, apoi tema de proiect… Până în 2021, nu vreți să vedem pe masă că fiecare își îndeplinește partea? Nu vreau să dau termene nerealiste. Dacă avem precedentul stadioanelor de la Steaua, Rapid, care se reconstruiesc pentru 2020… un termen realist este de doi ani de zile„, a spus Daniel Suciu.

În toamna anului trecut, administratorii stadionului au luat decizia de a închide peluza sud a arenei, după ce scaunele au luat-o la vale.

Stadionul Dan Păltinișanu a fost inaugurat pe data de 1 mai 1963 cu un turneu amical la care au participat Politehnica Timișoara, Velez Mostar, UTA și Vasas Gyor. Primul meci oficial s-a jucat 18 zile mai târziu, o partidă pe care Poli a încheiat-o la egalitate, 1-1, cu Crișana Oradea.
Marele Oval al Timișoarei a purtat numele de 1 mai până în 1990, apoi pentru 3 ani, din 1992 până în 1995 a purtat numele fostului fotbalist al lui CAM Timișoara și Ripensia, Silviu Bindea. Din 1995 a primit numele de Dan Păltinișanu, cel care în 1980 înscria golul victoriei în finala câștigată de Poli cu 2-1 în fața Stelei și aducea trofeul Cupei României la Timișoara.
Arena a fost modernizată de mai multe ori de-a lungul anilor, iar în 2003 a fost instalată și nocturna.

De-a lungul anilor stadionul a găzduit șase meciuri ale echipei naționale, iar pe gazonul arenei au evoluat nume mari ale continentului: Celtic Glasgow, Atletico Madrid, Real Madrid, Juventus Torino, Sporting Lisabona, Ajax Amsterdam sau Manchester City.

Cel mai mare stadion al Timișoarei a găzduit și 3 finale în istoria sa. În 2007, arena timișoreană a fost gazda finalei de Cupa României la fotbal, câștigată de Rapid cu 2-0 în fața lui Poli Timișoara. A doua finală a fost cea din 2014, în Campionatul Național de Fotbal American, când Timișoara 89ers a pierdut cu 18-12 ultimul act în fața lui Bucharest Rebels. Ultima finală găzduită de arena timișoreană a fost cea din Superliga de rugby, din 2016, când Timișoara Saracens a trecut cu 37-12 de Știința Baia Mare.

În ultimii ani Marele Oval al Timișoarei a găzduit meciurile din Liga 1 și Liga 2 ale lui ACS Poli Timișoara, dar și pe cele din divizia secundă jucate de ASU Politehnica și Ripensia. În ultimii ani pe acest stadion a evoluat si campioana României la rugby, Timișoara Saracens, atât în meciuri de campionat cât și în Cupele Europene.

sursa foto: adevarul.ro, opiniatimisoarei.ro, prosport.ro

Articolul precedentSupraimpozitarea clădirilor istorice, motiv de controversă
Articolul următorCălători în miez de noapte. Doi tineri opriți din drumul spre Europa la graniță în Timiș