Tânărul de 34 de ani, care nu credea în Covid și în beneficiile vaccinării, a decedat după ce a fost externat din spital. Acesta a fost internat la secția ATI a Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, unde medicii au reușit să îl salveze. Ulterior, a cerut să fie externat și, din nefericire, la scurt timp a decedat. 

Tânărul a insistat să fie externat în ciuda apelurilor medicilor de a rămâne sub supraveghere în spital.
Aceștia i-au cerut că măcar să nu plece din Timișoara, pentru a putea ajunge mai repede la spital dacă starea de sănătate i se agravează. 
Bărbatul a plecat însă într-o localitate aflată la 60 de kilometri de oraș, unde i s-a făcut rău. 

”Ignorând în totalitate sfaturile medicale ale colegilor de pe ATI și ale colegilor de pe secția de Boli Infecțioase, a părăsit, ieri după-amiază spre seară, incinta unității noastre, spunându-ne că vă sta în Timișoara, pentru a fi aproape de spital.

Cred că rudele dumnealui l-au dus la Igris, la 60 de kilometri distanță, iar pe drum, din cauza riscului la transport, probabil a făcut o embolie pulmonară, iar medicii de pe ambulanță care a ajuns la el nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Domnul nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital. 

Pe această cale, atragem atenția și rugăm inclusiv coronascepticii să aibă încredere în cadrele medicale. Noi nu ne putem opune dorințelor pacienților, dar e important să aibă încredere în medici. De exemplu, am avut ieri un pacient cu 51% saturație de oxigen care a refuzat oxigenul în dublă sursa, punându-și în pericol starea de sănătate”, a declarat medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCondițiile de desfășurare a festivităților de deschidere a anului școlar 2021 – 2022
Articolul următorBilanț CoVid-19: 2.033 de infectări cu SARS CoV-2 și 48 de decese, în ultimele 24 de ore