Peste 80% dintre timișenii care au răspuns consultării publice demarată de Consiliul Județean Timiș pentru revitalizarea Muzeului Satului Bănățean vor ca acesta să găzduiască permanent un han tradițional.

Cetățenii și-au exprimat dorința și pentru organizarea mai multor târguri tradiționale și ateliere ale meșteșugarilor, spune purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Timiș, Loredana Lungu, conform radiotimisoara.ro

“Concluziile sondajelor pe grupuri țintă indică faptul că cele mai dorite activități să se desfășoare la Muzeul Satului Bănățean sunt târgurile cu produse tradiționale și demonstrațiile meșteșugărești, urmate de eventuale cursuri de artă tradițională și evenimente prilejuite de diferite sărbători. Repondenții ar aprecia deopotrivă programele educaționale și expozițiile temporare inovatoare, iar în ceea ce privește ideea construirii unui han bănățean tradițional 81,6 % dintre subiecții sondajului au afirmat că este o inițiativă pozitivă. Întrebați ce schimbări i-ar determina să viziteze mai des Muzeul Satului Bănățean, repondenții au menționat că se așteaptă la organizarea mai multor activități recreative atât pentru copii, cât și pentru adulți, iar sporirea capacităților de transport și creșterea capacității de parcare ar contribui semnificativ la transformare a muzeului într-o locație de top a Timișoarei”, spune Loredana Lungu.

Consultarea publică a fost făcută de Consiliul Județean Timiș pentru atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori și turiști la Muzeul Satului Bănățean. Anul trecut, muzeul de la Pădurea Verde a găzduit mai multe festivaluri importante, precum cel al Primăverii sau Parcul Crăciunului, evenimente care vor fi organizate și în 2023, anul titlului Capitalei Europene a Culturii.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentSurprinși de polițiștii locali abandonând deșeuri menajere transportate cu mașini de lux
Articolul următorReținut după ce a furat de pe un șantier în construcții panouri de cofrag