La scurtă vreme după ce liniile de tramvai din fața Gării de Nord din Timișoara au fost reparate, tocmai din cauza deraierii unor tramvaie, locul fiind considerat potențial periculos, încă un eveniment de acest gen a avut loc.

Conform reprezentanților regiei de transport în comun: „Un tramvai care circula pe linia 1 a deraiat în zona Gării de Nord, fiind pusă în pericol siguranța călătorilor și a celorlalți participanți la trafic. În urma verificărilor derulate, s-a constatat că evenimentul s-a produs din cauza vitezei excesive (43km/h) și a neadaptării vitezei la condițiile din zonă (curbă periculoasă la stânga, în unghi drept, curbă cu rază mică și intrare în stație imediat după curbă)”.

În aceste condiții „Societatea de Transport Public Timișoara asigură utilizatorii serviciului public că lucrările la linia cale efectuate pe tronsonul de la Gara de Nord au fost realizate cu respectarea tuturor normelor în vigoare și a parametrilor tehnici specifici lucrărilor de infrastructură a liniei cale”.

Din fericire, in urma incidentului, nimeni nu a fost ranit. Echipele STPT au intervenit cu o macara pentru a repune tramvaiul pe sine.

În 26 aprilie au început lucrările la înlocuirea șinei curbate a liniei cale tramvai în zona Gării de Nord din Timișoara, iar circulația a fost deviată timp de câteva zile. 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentProtest în fața bisericii ucrainene din Timișoara
Articolul următorBobby Păunescu: „Alegerile în România, controlate de un tip pe față prorus, îl susține pe Kuzmin al Rusiei. Cei din Parlament sunt servitori”