Un bărbat din Timișoara a strâns deșeurile din propria ogradă și s-a gândit să scape de ele cât mai repede și fără bătaie de cap.

Omul a încărcat sacii plini de gunoi într-un microbuz și s-a dus în Piața traian, unde a parcat vehiculul, și fără pic de rușine a lăsat sacii pe marginea străzii, gândindu-se că oricum cineva va veni să îi ia de acolo. Oamenii legii au început cercetările și au dat în cele din urmă de șoferul responsabil, datorită unei fotografii.

Nu a fost însă singurul timișorean care a fost descoperit că a aruncat deșeuri după bunul plac. Polițiștii au descoperit o rampă clandestină de gunoi pe strada Liniștei din Timișoara. Oamenii legii au început cercetările și au aflat că deșeurile proveneau dintr-un apartament ce aparținea unei firme italiene. Aici locuiește o familie, care nu avea însă contract cu Retim.

Polițiștii locali au mai dat o amendă unei firme din Calea Buziașului care se ocupă cu jocurile de noroc și ai cărei angajați au abandonat deșeuri pe strada Dimineții. Oamenii legii au sancționat firma, însă în acest caz nu a mai fost nevoie de intervenția unei firme de salubrizare, deoarece locul a fost curățat de un timișorean cu spirit civic.

Amenzile în cele trei cazuri au fost cuprinse între 1000 și 2500 de lei.

Articolul precedentPSD Timiș contestă metodele primarului Timișoarei
Articolul următorExpoziție unică la Muzeul Național al Banatului. Istoria orașului într-o prezentare nemaivăzută la Timișoara. Foto