Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) anunţă că organizează cursuri intensive de limba română pentru studenţii şi candidaţii la studii refugiaţi din Ucraina, cu precădere pentru studenţi şi cercetători.
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a declarat, joi, că acest curs de învăţare intensivă a limbii române vine după ce săptămâna trecută a fost deschis şi un program de studii postdoctorale adresat cetăţenilor din Ucraina, cu o durată de 24 de luni, în domeniile economiei, chimiei, ciberneticii, matematicii, filologiei, fizicii, finanţelor publice, geografiei, ştiinţelor politice, ştiinţelor educaţiei, sociologiei, dreptului, istoriei, filosofiei, precum şi pentru domeniile vocaţionale (artă, muzică şi arte performative).
„Comunitatea academică a UVT este solidară cu cetăţenii ucraineni, cu refugiaţii, cu cei care îşi caută soluţii educaţionale în România. Deschidem acum şi un modul pentru cursurile de limba română, adresate ucrainenilor care îşi doresc să acceseze programe de studii în limba română, pentru care este importantă pregătirea la un nivel bun de receptare şi exprimare în limba română. Oferim gratuit acest program de învăţare a limbii române, ca parte a pachetului de acţiuni pe care UVT le-a adoptat pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni din România. Solidaritatea universitară este o valoare universală, importantă acum pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni”, afirmă Marilen Pirtea, într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Tot în cadrul pachetului de măsuri adresate refugiaţilor din Ucraina, UVT a răspuns solicitărilor de integrare venite din partea a doi cetăţeni proveniţi din spaţiul ucrainean, care au adresat solicitarea de integrare ca profesor asociat, respectiv Igor Kononenko, membru al Departamentului de Management Strategic din cadrul Institutului Politehnic din Harkov (The National Technical University „Kharkiv Polytechnic Institute” – NTU „KhPI”), iar în cadrul programului de burse postdoctorale oferite de UVT refugiaţilor ucraineni, s-a înscris Anna Safronova, doctor în artă la Universitatea Naţională de Tehnologie şi Design (Kyiv National University of Technologies and Design), fotografă din Kiev, aceasta urmând să beneficieze de mentoratul profesorului Camil Mihaescu, pentru o perioadă de 24 de luni, în cadrul domeniului de doctorat „Arte vizuale”.
Suita de programe din pachetul direcţionat spre refugiaţii ucraineni este completat în această săptămână cu organizarea noului program, de învăţare intensivă a limbii române, care se va desfăşura în perioada 9 mai – 15 septembrie (14 săptămâni), oferit gratuit persoanelor interesate, studenţilor şi candidaţilor la studii din Ucraina, în vederea continuării sau începerii studiilor în învăţământul superior din România, în anul 2022. Cursul îşi propune să pregătească participanţii (cetăţeni ucraineni refugiaţi în România), într-un format intensiv, pentru nivelul de competenţă lingvistică B1.
Programul de învăţare a limbii române va fi orientat spre formarea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare în limba română conform reglementărilor CECRL (receptare scrisă, receptare orală, exprimare scrisă, exprimare orală), într-un format adaptat al structurii programului pregătitor de limba română pentru cetăţenii străini. Cursurile vor fi susţinute de o echipă de cadre didactice cu experienţă în predarea limbii române ca limbă străină din cadrul Colectivului de limba română şi an pregătitor al Departamentului de studii româneşti din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie.
Sursa: Realitatea de Timis