Dacă ați plănuit o călătorie cu vaporașele de pe Bega și nu ați apucat să o faceți, trebuie să vă grăbiți. Ele vor fi duse, în curând, la iernat.

Vaporașele de pe Bega au trecut cu bine peste primul lor sezon de când au asigurat constant curse pe canal. Cum vremea se răcește iar înghețul poate veni oricând, s-a hotărât retragerea lor pe mal, pentru iernat.

În 8 decembrie vaporașele vor fi ridicate, cu ajutorul unor macarale de mare tonaj, de pe luciul apei și vor fi depozitate în condiții de siguranță.

Din luna august, când au debutat cursele celor 7 vaporașe pe Bega, gândite ca alternative la mijloacele de transport în comun, cu ele au circulat peste 80.000 de persoane. Costul unei călătorii cu vaporașe este de un leu. 

Articolul precedentTemperaturile scăzute duc la spargerea conductelor de apă
Articolul următorExpoziție eveniment la Muzeul Național al Banatului din Timișoara. Fotografii din Primul Război Mondial și de la Marea Unire aduse în fața timișorenilor