Hidrologii monitorizează cu atenție cotele apelor din Banat, mai ales în condițiile în care ploile zdravene nu se vor opri în următoarele zile.
Ele vor alimenta apele deja umflate, iar situația nu este prea bună.
Conform Administrației Bazinale de Apă Banat, situația este următoarea:
• râul Bârzava, care a înregistrat depășiri ale cotelor de apărare încă de ieri, are astăzi deja scăderi pe cursul mijlociu; acestea se vor menţine şi în următoarele zile, exceptând staţia hidrometrică Partoş, unde râul Bărzava înregistreză creşteri de debite prin propagare, însă fără probleme majore pentru populaţia din zonă.
• Şi pe râul Bega debitele sunt în scădere, la ora 10.00 înregistrându-se depășiri ale cotelor de atenție, la stațiile hidrometrice Balinț și Chizătău.
• Pe râul Bega Veche, la stația hidrometrică Pișchia, avem depășită cota de atenție, tendința fiind de creștere ușoară.
• pe râul Timiş, începând cu staţia hidrometrică Cebza până în aval spre frontieră cu Serbia, cotele sunt în creştere uşoară datorită propagării undei de viitură, la ora 10.00 fiind depășite cotele de atenție.
Vă reamintim că bazinele hidrografice ale Timişului – bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bega Veche, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera sunt pe cod galben de inundaţii, până mâine la orele 24.00, conform INHGA.