Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a explicat, într-un mesaj postat pe Facebook, care este rolul unităţilor de învăţământ, al administraţiei, părinţilor şi cadrelor didactice, odată cu debutul noului an şcolar. Doctorul a avertizat că nu vor exista ”zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la şcoală.

”Începerea şcolii cu responsabilitate, implicare şi dialog constructiv Revin pe acest subiect pentru că ştiu cât de important este şi ce implicaţii are, nu doar asupra copiilor. Am spus şi anterior că sunt evidente pentru dezvoltarea copiilor avantajele educaţiei realizate la şcoală, atât pentru transmiterea şi asimilarea informaţiilor, cât şi pentru socializare. În acelaşi timp, este bine să înţelegem încă de pe acum că nu vor exista <zero riscuri> în cazul trimiterii copiilor la şcoală, aşa cum de fapt, nici înainte de această pandemie, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezenţa la şcoală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai uşoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie. Sigur că acum suntem în situaţia în care ştim de prezenţa acestui virus în comunitate, dar ştim deja şi câteva măsuri prin care putem preveni transmiterea acestuia, inclusiv în şcoli. Important este ca aceste măsuri să fie şi respectate, în permanenţă”, îşi începe medicul Virgil Musta mesajul.
 
Doctorul remarcă faptul că prezenţa virusului este ”o situaţie neobişnuită”, dar care poate fi depăşită.
 
”Eu cred că este o situaţie neobişnuită, dificilă, dar care poate fi depăşită numai prin înţelegerea clară şi asumarea rolului fiecărei părţi implicate, cât şi printr-o implicare şi dialog constructiv permanent între aceste părţi. Este vorba de fapt despre un parteneriat funcţional între aceste părţi, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alţii, ci să existe implicare, responsabilitate şi comunicare transparentă continuă”, scrie medicul.
 
Virgil Musta explică şi care sunt ”părţile” la care a făcut referire, dar şi care este rolul acestora. Prima dintre aceste părţi este chiar unitatea de învăţământ.
 
”La nivelul fiecărei şcoli, grădiniţe etc trebuie respectate protocoale clare care să asigure condiţiile pentru distanţarea copiilor în clase, evitarea activităţilor care duc la aglomerare, curăţirea şi dezinfecţia suprafeţelor, aerisirea încăperilor, conditii de igienă prin punerea la dispoziţie de apă, săpun, dezinfectanţi, atât copiilor, cât şi profesorilor. De asemenea, în şcoală e foarte important să se realizeze educaţia copiilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu acest virsus, dar şi pentru o viaţă sănătoasă în general. Fiecare unitate de învăţământ trebuie să aibă stabilite proceduri clare şi pentru situaţiile în care există copii suspecţi de a fi infectaţi sau chiar contaminaţi, astfel încât să acţioneze corect în aceste situaţii. Acolo unde există personal medical şcolar, aceştia vor fi implicaţi în triajul zilnic, cât şi în educaţia profilactică. Şcoala este cea care are decizia de a continua fizic sau online procesul de învăţământ şi ar trebui să fie cea care iniţiază şi menţine un dialog permanent cu profesorii, părinţii şi autorităţile locale”, mai scrie Musta.
 
Cea de-a doua parte este reprezentată de părinţi şi copii care vor trebui să îşi asume anumite responsabilităţi.
 
”Părintii trebuie să-şi asume responsabilitatea de a observa permanent starea copiilor şi de a nu trimite la şcoală copilul bolnav, copilul cu anumite simptome sau pe cei care au fost în contact cu persoane depistate cu covid. Nu poate fi şcoala vinovată, dacă oferă condiţiile de mai sus, dar vin copii bolnavi din comunitate. E adevărat că formele asimptomatice la copii nu au cum să fie depistate nici de părinţi, nici de profesori şi nici chiar de către medicii şcolari. De aceea, există acest risc ca astfel de copii aparent sănătoşi să fie prezenţi la şcoală şi să poată transmite virusul la alţi copii sau cadre didactice, risc ce se încearcă a fi cât mai mult diminuat prin respectarea măsurilor de distanţare, igienă şi de purtare a măştii în anumite situaţii. Părinţii trebuie să înţeleagă corect şi raţional existenţa unui astfel de risc şi să analizeze bine situaţia din familie. Dacă există persoane vulnerabile în familie, fie că sunt copii, părinţi sau bunici (care suferă de diabet, obezitate, bolile cardiovasculare, BPCO, neoplazii) şi care au risc de evoluţie severă a bolii dacă se contamineză, atunci e recomandabil să opteze pentru şcoala online, cel puţin pentru o perioadă. Tot părinţii (împreună cu profesorii) au rolul de a educa permanent copiii şi de a le explica corect şi pe limbajul lor ce trebuie să facă, cum să se protejeze şi cum să se comporte”, afirmă Musta.
 
Cadrele didactice reprezintă a treia parte din acest proces, iar profesorii, este de părere medicul Virgil Musta, au un rol foarte important în supravegherea respectării măsurilor de prevenţie în şcoli.
 
”Profesorii au un rol important în supravegherea respectării măsurilor în şcoli, cât şi în educare şi informarea copiilor referitor la prevenţie.
Dar, în acelaşi timp, cadrele didactice pot fi pe de-o parte purtători ai virusului şi de aceea trebuie să nu vină la şcoală dacă au simptome sau dacă au fost în preajma persoanelor infectate, iar pe de altă parte, există un risc de a se contamina de la şcoală, motiv pentru care şi ei trebuie să îşi analizeze situaţia din familie, iar acolo unde există vulnerabilităţi, să optze şi ei pentru predare online. De asemenea, la şcoală e foarte important să păstreze distanţa fizică şi să poarte măşti, mai ale din cele care protejează mai bine (ffp2 sau ffp3)”, spune medicul.
 
Cea din urmă parte implicată este reprezentată de autorităţi care vor trebui să comunice permanent.
 
”Autorităţile locale (administrative şi medicale) trebuie să comunice permanent şi să transmită instrucţiuni clare şcolilor şi părinţilor pentru a şti exact cum să procedeze în cazurile de copii suspecţi sau contaminaţi, pentru a nu se genera confuzie şi neîncredere. De asemenea, trebuie să se asigure că există posibilitatea acordării de servicii medicale prompte şi complete pentru toţi copiii (şi adulţii) care ar putea fi infectaţi după deschiderea şcolilor. Acest lucru s-ar putea realiza chiar şi în afara spitalelor, pentru cazurile uşoare, cu ajutorul unor echipaje medicale mobile care să viziteze copiii acasă şi să recolteze chiar acolo toate analizele necesare pentru a fi siguri că nu există semnale că boala ar putea evolua negativ, plus monitorizare permanentă de la distanţă realizată de către medicii de familie/medicii pediatrii”, scrie doctorul Musta.
 
Virgil Musta adaugă, în încheiere, că fiecare dintre aceste părţi trebuie să acţioneze responsabil şi să nu dea vina una pe cealaltă.
 
”Închei prin a spune că este foarte important în această perioadă ca toţi să înţelegem că trebuie să fim parte constructivă din soluţie şi să acţionăm responsabili, să nu dăm tot timpul doar vina unul pe altul, ci împreună să acţionăm astfel ca educaţia copiilor noştri să se desfăşoare cât mai normal, cu diminuarea cât de mult posibil a riscului de îmbolnăvire a copiilor sau a membrilor familiilor lor”, consideră medicul Virgil Musta.
Articolul precedentLocuri prea puține la creșă. Epidemia a înrăutățit situația
Articolul următorCozmin Gușă, reacție după dezvăluirile lui Dorin Iacob: „Să înceapă ancheta internă în SRI”