Liderii politici din Timișoara și Timiș s-au prezentat la secțiile de votare de dimineață.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu a venit la una dintre secțiile de votare de la Școala Generală 30, unde își exprimă opțiunea electorală la fiecare tură de alegeri. Edilul a venit însoțit de soție.

Imagine

Am votat pentru ca România să fie reprezentată în continuare cu demnitate, cu credibilitate și cu înțelepciune„, a spus Nicolae Robu, primarul Timișoarei, după ieșire de la urne.

Tot la Școala Generală 30 au venit să voteze și liderii USR din Timișoara și din județ, dar la o oră după trecerea primarului pe la urne.

Imagine

Am votat pentru schimbarea în bine în România, am votat pentru ca la 30 de ani de la Revoluție să încheiem Revoluția. Am încrederea că în Timiș și în România o să se iasă la vot, sper ca vremea rea să nu-i țină acasă„, a spus Cristian Moș, președintele USR Timiș.

Imagine

Am votat pentru schimbarea de care România are nevoie. E al doilea pas din patru, pentru că și anul viitor mai avem de făcut pași. La primele ore vedem că sunt destul de mulți timișoreni și români, în general, care au ieșit la vot. Îi felicit pe cei din Timișoara, prezența este foarte mare, sunt convins că până la finalul zilei se va menține această tendința„, a spus Dan Reșitnec, președintele USR Timisoara.

La pranz a venit la secția de votare și deputatul Pro România, Adrian Pau.

Am votat altceva. Știm ce a fost până acum și cred că fiecare dintre noi ar fi bine să-și facă o radiografie, să stabilească foarte bine ce vrea. Să ne gândim dacă ce s-a întamplat până acum a fost OK, să ne gândim fiecare dintre noi dacă actuala formulă a făcut ceva ce n-am putea face fiecare dintre noi. Eu personal am votat altceva și îi îndemn pe toți românii să analizeze”, a spus Adrian Pau, la ieșirea din secție.

Articolul precedentBilanț în Timiș la ora 12.00. Județul este încă sub media pe țară
Articolul următorPrezența la vot în județul Timiș, la ora 14.00. Tot mai mulți timișeni merg la vot