Fostul șef al societății Piețe din Timișoara, reținut de polițiști

Fostul șef al societății Piețe din Timișoara, reținut de polițiști
El a ajuns sub escorta poliţiştilor la sediul IPJ Timiş şi a fost audiat de către cei de la Investigaţii Criminale
Ionuț Nasleu, șeful de curând demis al societății Piețe S.A. din Timișoara a fost oprit, la București, să urce într-o cursă aeriană cu destinația Statele Unite. Acesta ar fi șantajat un jurnalist din Timișoara, care a depus plăngere.
Un apropiat al fostului primar Nicolae Robu, Ionu Nasleu a fost demis de la conducerea societății Piețe S.A. din Timișoara după ce un incendiu a mistuit hala de flori a unei piețe centrale din oraș. Neregulie care i se reproșau erau mai multe așa încât consiliul de administrație l-a pus pe liber.El a ajuns sub escorta poliţiştilor la sediul IPJ Timiş şi a fost audiat de către cei de la Investigaţii Criminale. În urma audierii sale, procurorul de caz a decis reţinerea lui Ioan Nasleu pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de şantaj. Totul, după ce, conform judnașistului Dragoș Boța, de la PressAlert:”Da. I-am făcut plângere penală lui Ioan Nasleu pentru şantaj şi ameninţare. După ce ani de zile a lansat tot felul de calomnii despre noi în spaţiul public, ne-a dat în judecată şi a pierdut, Nasleu a trecut la nivelul următor – şantajul. Când i-am cerut un punct de vedere, răspunsul a fost un mesaj de ameninţare pentru amândoi.Ni s-a transmis că dacă publicaţiile noastre, pressalert.ro şi debanat.ro, vor continua să scrie despre ce face, va face publică o pretinsă înregistrare compromiţătoare.Cum nu exisă nimic de acest fel şi pentru că amândoi nu putem accepta ca viaţa noastră şi activitatea profesională să fie negociată, am decis să facem ce este firesc şi normal – să sesizăm autorităţile statului”, a scris jurnalistul pe pagina lui de Facebook.Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 21:29 - Plan Roșu activat după un accident cumplit în Dulcești: patru morți și mai mulți răniți
- 20:06 - Mircea Lucescu, între respect și obiectiv: „Am lansat mulți jucători ai Turciei, dar acum vrem calificarea”
- 19:00 - Mesaj de luptă din tabăra României: Radu Drăgușin anunță un meci de foc la Istanbul
- 18:21 - Avertisment de la Kelemen Hunor: România nu își permite un guvern minoritar
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










