Printr-un apel la 112 pomppierii au fost solicitați sa intervenină la Spitalul de Copii unde cei de acolo au sesizat un fum gros care acoperea etajele 1 si 2. l
Au fost alertate următoarele forte și mijloace: 5 Autospeciale de stingere cu apă și spumă ASAS, 2 Autoscari S42, 2 ambulanțe SMURD B, 1 amulanta SMURD tip C, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentelor 1 si 2 de pompieri Timisoara, 2 ofiteri, 20 subofiteri.
„La sosirea echipajelor de pompieri, dupa efectuarea recunoașterii, s-a constatat că:
– există degajări masive de fum la nivelul etajelor 1 si 2,
– au fost evacuate 42 de copii și 41 de părinți;
– De la sosirea fortelor si mijloacelor la locul interventiei, incendiul nu s-a propagat
La nivelul ISU Timis s-a activat Planul ROSU DE INTERVENTIE si Grupa Operativa”, conform reprezentanților ISU Timiș.
S-a procedat rapid si concomitent la transferul copilasilor catre alte spitale, respectiv scotociri in cladirea invadata de fum, pentru identificarea locului din care izbucnise focul.
O parte dintre micutii bolnavi au fost transferati la Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean Timisoara, din vecinatatea Maternitatii Bega, o alta parte in celelalte sectii ale Spitalului Louis Turcanu, unde mai erau locuri, iar 2 copilasi au fost internati la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes, intrucat sunt si infectati cu COVID.
In cadrul operatiunii, au fost folosite doua autospeciale de transport victime multiple, pentru ca micutii evacuati sa ajunga cat mai repede la adapost.
Cel mai probabil un scurtcircuit s-a produs la o statie de tratare a aerului care a provocat topirea mai multor elemente din plastic ce au provocat degajarea insemnata de fum.
.
Sursa: Realitatea de Timis