Jandarmii au intervenit pentru a lua copiii unei familii care-i neglija: tatăl a declarat în repetate rânduri că sunt traci

Jandarmii au intervenit pentru a lua copiii unei familii care-i neglija: tatăl a declarat în repetate rânduri că sunt traci
Jandarmii au fost nevoiţi să folosească spray-uri lacrimogene şi să spargă uşa, reuşind să ia copiii.
Cazul familiei respective a devenit cunoscut înca de când au încercat să intre în România, venind din Danemarca, mama, tatăl și trei copiii, fără acte valabile. Adulții susțineau că sunt traci și au făcut un scandal monstru la vamă.
O vreme mai târziu, cel mai mic dintre copii se stingea din viață la spitalul Louis Țurcanu din Timișoara, atunci fiind deschisă o anchetă pentru că exista suspiciunea că a fost adus prea târziu ca să primească îngrijiri și că ar fi putut fi salvat daca ajungea mai devreme pe mâna medicilor.
Între timp, vecinii familiei au sesizat autoritățile pentru că ceilalți doi copii erau neglijați și nu erau înscriși la școală/ Printre altele, tatăl lor i-ar fi obligat să doarmă afară, în frig, în corturi, ca să-i călească.
Reprezentanţi ai DGASPC Timiş însoţiţi de jandarmi au mers în localitatea unde stă familia de traci, Mâtnicu Mic, pentru a ridica în regim de urgenţă cei doi minori care erau expuşi la primejdii şi neglijaţi de familie. La vederea echipajelor de jandarmi, bărbatul a devenit agresiv şi s-a baricadat cu copiii în casă.
Jandarmii au fost nevoiţi să folosească spray-uri lacrimogene şi să spargă uşa, reuşind să ia copiii.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











