Marș de protest la Timișoara, față de măsura de carantinare a orașului, purtarea măștii de protecție și alte restricții. Video
20 mar. 2021, 19:01
Actualizat: 20 mar. 2021, 19:01

Marș de protest la Timișoara, față de măsura de carantinare a orașului, purtarea măștii de protecție și alte restricții. Video
Articol scris de Scris de Miclauș Dana
Ințial, cei care doreau să participe la protest și-au dat întâlnire pe platoul din fața Operei
Ințial, cei care doreau să participe la protest și-au dat întâlnire pe platoul din fața Operei. Pentru că locul era împânzit de forțe de ordine, oamenii au pornit în marș, trecând pe la Catedrală, unde au îngenunchiat pe trepte și au ars mai multe măști de protecție, prin fața Primăriei, pe lângă Prefectură, ajungând apoi, din nou, în parcarea de lângă Piața Victoriei.
Pe tot traseul au fost însoțiți de echipaje de poliție care s-au asigurat că lucrurile nu degenerează, dar au și dirijat traficul auto astfel încât să nu fie probleme. “Fără mască”, “Jos carantina”, “Nu stați în casă, dacă vă pasă” dar și “Jandarmeria e cu noi” au fost câteva dintre cele scandate de protestatari. Ei au avut, pe lângă pancarte, un cordon tricolor de câțiva metri. Mulți dintre ei nu purtau mască de protecțieSursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











