Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş, Iancu Leonida, femeia nici măcar nu trebuie să suporte costul testului, care este asigurat de instituţie. Cu toate acestea, femeia de serviciu refuză să fie testată.
Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş, Iancu Leonida, femeia nici măcar nu trebuie să suporte costul testului, care este asigurat de instituţie. Cu toate acestea, femeia de serviciu refuză să fie testată. „Femeia de serviciu, culmea. Într-o unitate strategică de interes naţional în stare de alertă, femeia de serviciu care face curăţenie între medici şi asistente şi care îi poate infecta pe toţi crează probleme. Nefiind vaccinată, am supus-o testării cu ce test vrea ea. Este o ambiţie, este o nevaccinistă din Piaţa Operei care şi în primăvară vorbea la microfon. E o femeie conflictuală”, a declarat şeful SAJ Timiş, Iancu Leonida.
Femeiea este angajată la Serviciu de Ambulanta Timis ca îngrijitor. Pentru ca nu este vaccinata, de dimineata, responsabilii de acolo i-au cerut sa se supuna unei testari covid. Angajata a refuzat însă și de aici a început scandalul.
La rândul său, liderul de sindicat de la Serviciul de Ambulanţă Timiş, Victor Ţepeş, care se opune vaccinării obligatorii şi i-a ţinut partea femeii de serviciu atunci când a fost cercetată disciplinar este, de această dată, de partea conducerii instituţiei. „Doamna nu vrea să fie testată. Nu pot să o ajut în cazul ăsta pentru că încălcăm nişte reguli. Am avut o discuţie cu dânsa, i-am spus că poate să îşi pună în pericol familia. Mi se pare corect să fim testaţi atât timp cât nu suntem vaccinaţi. Doamna spune că nu vrea să se testeze pentru că nu vrea să fie scobită în nas la fiecare trei zile”, a declarat liderul de sindicat de la SAJ Timiş.
Conducerea Serviciului Judetean de Ambulanță a rămas fermă pe poziții. Cel mai probabil, femeii i se va desface contractul de muncă dacă va refuza din nou testarea la intrarea în instituție.
Sursa: Realitatea de Timis