TRANSELECTRICA, PROFIT CU 99% MAI MARE ÎNTR-UN AN

TRANSELECTRICA, PROFIT CU 99% MAI MARE ÎNTR-UN AN
Transelectrica a raportat un profit net de 207 milioane lei
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a avut, în primele nouă luni din 2024, un profit de 410 milioane de lei, cu o creștere de 99% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului publicat, joi, de Bursa de Valori București (BVB).
În primele nouă luni din 2023, Transelectrica a raportat un profit net de 207 milioane lei.
Rezultatul brut a crescut la 448 milioane lei, în perioada ianuarie-septembrie 2024 (de la 234 milioane lei în primele nouă luni din 2023), în principal datorită creşterii volumului tarifat de energie la tarifele aprobate de ANRE, a veniturilor din tranzacţii CPT (consum propriu tehnologic), veniturilor din ajutoare de avarie (42 milioane lei), veniturilor din capitalizare CPT (nemonetare) cu 47 milioane lei, precum şi a altor venituri din exploatare care s-au majorat cu 98 milioane lei.
„Rezultatul brut influenţat cu impozitul pe profit în valoare de 38 milioane lei a dus la un rezultatul net la sfârşitul intervalului ianuarie-septembrie 2024 în valoare de 410 milioane lei, în creştere faţă de primele nouă luni din 2023 când a fost de 207 milioane lei, influenţă datorată în principal activităţilor cu profit permis”, se menţionează în raport.
Veniturile totale operaţionale realizate în primele nouă luni din 2024 au înregistrat o creştere de 87% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, ajungând la 6,171 miliarde lei, în contextul impactului semnificativ al veniturilor din activităţile zero profit.
Citește și:
- 08:02 - Analiză Daniel Udrescu: Cum a fost distrus motorul IMM al României și de ce statul a intrat în spirala datoriei. De la 1.000.000 € la 100.000 €
- 18:14 - Analiză Daniel Udrescu: De ce prorogarea indexării pensiei încalcă însăși structura dreptului constituțional la pensie
- 08:12 - Analiză Daniel Udrescu: Statul impozitează inflația. Statul nesocotește justa așezare a sarcinilor fiscale și necesitatea protecției proprietății
- 17:19 - Descoperire incredibilă pentru o femeie din Serbia: ce a făcut după ce a găsit 700.000 de euro sub saltea
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













