Social· 1 min citire

Frontiera la Isaccea, închisă temporar după un atac rusesc

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Realitatea de Timis
Scris de Realitatea de Timis Publicat: 1 sept. 2026, 12:17

Punctul vamal de la Orlivka a fost lovit de drone, iar trecerea cu feribotul a fost suspendată

În prezent, vama ucraineană Orlivka nu funcționează, iar echipele de intervenție acționează pentru stingerea incendiului izbucnit în locul unde a lovit drona.

Serviciul de frontieră al Ucrainei a anunțat că, în timpul nopții, Rusia a atacat cu drone de tip „Shahed” punctul de trecere internațional. Au fost înregistrate lovituri asupra clădirii și a teritoriului, iar incendiile au fost localizate de echipele de salvare.

Trecerea, suspendată temporar

Punctul de trecere a frontierei este temporar închis, iar formalitățile de trecere a cetățenilor și a mijloacelor de transport prin „Orlivka” au fost suspendate. Mijloacele de transport sunt redirecționate către alte puncte de frontieră. Situația a fost comunicată părții române.

Autoritățile ucrainene subliniază că atacarea unui punct de trecere nu este o premieră, un incident similar având loc recent la granița cu Republica Moldova.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News

Mai multe știri din Social