A fost prins omul care a incendiat mașina unui avocat, la Timișoara

A fost prins omul care a incendiat mașina unui avocat, la Timișoara
Cu câteva zile în urmă făcea vâlvă informația conform căreia mașina unui cunoscut avocat din Timișoara a fost incendiată intenționa ...
Cu câteva zile în urmă făcea vâlvă informația conform căreia mașina unui cunoscut avocat din Timișoara a fost incendiată intenționat. Autoturismul, parcat lângă palatul Dicasterial, acolo unde se află toate instituțiile justiției din Timișoara, a fost cuprinsă de flăcări.
Jandarmii care păzesc instanâele au văzut incendiul și au acționat cu mai multe stingătoare, reușind să domolească vâlvătaia.
Apoi, mașina a ajuns în service. Acolo a urmat o descoperire surprinzătoare. Sub autoturism, în partea din față, acolo unde a izbucnit incendiul, a fost descoperită o sticlă cu o substanță inflamabilă. S-a conturat ipoteza că cineva a vrut să dea foc intenționat mașinii, dar intervenția jandarmilor a făcut ca flăcările să nu ajungă la sticla care putea provoca un incendiu de mari proporții. Totodată, de pe camerele de supraveghere din zona, a fost surprinsă figura unui suspect. Bărbatul a fost acum reținut de polișie pentru 24 de ore. Se pare că este vorba despre un individ de 64 de ani, cu probleme psihice, care a amenințat chiar, la un moment dat, că își dă foc în centrul orașului.
El este acum audiat de polițiști.
Citește și:
- 09:54 - Sărbătoare 4 aprilie. Sâmbăta lui Lazăr: ultima zi de pomenire a morților înainte de Paște.
- 09:50 - Curățenia de primăvară în timp record: Cum să ai o casă lună înainte de Paște în doar 3 ore
- 09:21 - Kievul, sub presiune: Zelenski cere vot rapid pentru a evita blocajul financiar
- 09:16 - Război în Orientul Mijlociu. Noi tensiuni regionale: Iranul intensifică măsurile împotriva opoziției
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











