Salvatorii au fost solicitați să intervenă la un accident rutier pe DN 6, localitatea Lugojel.

La fața locului s-au deplasat de urgență 9 pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj.
De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD.

În accident a fost implicat un autotren in care se află șoferul care este evaluat la fața locului prezentând atac de panică și un autoturism în care se afla șoferul care, în urma impactului, a rămas încarcerat. Din păcate, victima încarcerată  prezintă leziuni incompatibile cu viața.

 Conform reprezentanților IPJ Timiș:  „Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a condus un autoturism pe DN6, dinspre Caransebeș înspre Lugoj, iar în dreptul kilometrului 490 + 300 de metri a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autocamion condus de un bărbat, care circula din sens opus.

În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul bărbatului de 46 de ani.

Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului|”.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentUn bărbat a murit într-un incendiu izbucnit într-o locuință din Timișoara
Articolul următorSemnale costiere instalate pe malurile Canalului Bega, din Timişoara până la graniţa cu Serbia