Începem în forță o nouă săptămână de dezvăluiri exclusive, la Legile Puterii. Ministrul care are în mâini banii tuturor românilor dă explicații în direct la Realitatea Plus.

Adrian Câciu va fi față în față cu Alexandra Păcuraru și va răspunde întrebărilor pe care ni le punem cu toții. Ce se întâmplă cu pensiile și salariile noastre? Ce biruri noi pune guvernul pe poporul aflat în pragul sărăciei? 

Pentru ce vom plăti în plus? Ministrul de Finanțe va explica și ce se întâmplă în coaliție. De ce este luptă pe viață și pe moarte între politicieni, acum când Putin bate la porțile țării? 

Cum ne afectează conflagrația de la granițe? Trece România pe modul economiei de război? 

Ce se va întâmpla cu facturile nesimțite la energie și care este planul Guvernului pentru a salva companiile românești de la faliment? 

Alexandra Păcuraru îl scoate la raport pe ministrul-cheie din cabinetul Ciucă. Nu ratați Legile Puterii, astăzi, de la ora 20.50.

Articolul precedentBreasla Ghizilor a dat startul tururilor pietonale ale Timișoarei
Articolul următorŞofer reţinut de poliţişti pentru că a lovit o minoră pe trecerea de pietoni şi a părăsit locul accidentului