bomba cirulatie inchisa timisoara alerta
Obiect asemănător unei bombe

În noaptea de 16 spre 17 septembrie traficul rutier și pietonal în zona Gării de Nord din Timișoara a fost oprit. În zonă se descoperise un dispozitiv suspect. Acesta semăna foarte mult cu o bombă.

Alarma a fost data de un taximetrist care, după ce a mutat obiectul suspect lângă un coș de gunoi, a anunțat Poliția Transporturi Feroviare. Imediat locul a fost izolat și au intervenit pirotehniștii. Aceștia au aruncat în aer obiectul care semăna cu o bombă. În urma cercetărilor ulterioare s-a descoperit cu dispozitivul nu conținea substanțe explozive.

Polițiștii au continuat investigațiile pentru a descoperi cine și de ce a amplasat acolo respectivul obiect. Așa au ajuns să-l identifice pe autorul farsei de prost gust. Acesta este un bărbat din Timișoara cu care oamenii legii au mai avut de a face.  Se pare că omul este un hoț de buzunare care își face veacul în zona Gării de Nord. Conform primelor informații, el a recunoscut că a pus dispozitivul care părea să fie unul exploziv pentru a vedea cum reacționează polițiștii într-un astfel de caz.

Deocamdată el nu a fost amendat sau reținut pentru fapta sa.

Citește și: Alertă la Gara de Nord. Pirotehniștii au intervenit de urgență!

 

Articolul precedentAcțiune de colectare a deșeurilor electrocasnice
Articolul următorZilele Culturii Maghiare: programul din acest weekend