Altădată o mândrie a orașului, acum o paragină aproape să se prăbușească, ceasul floral de lângă Sala 2 a Teatrului Național ar putea reveni la frumusețea de odinioară.

„La vremurile de altă dată, Ceasul Floral era un obiectiv deosebit al oraşului nostru, nu doar ca solutie tehnică ci şi ca aspect. Îmi doresc repunerea lui în funcţiune. Este nevoie de consolidare a clădirii, trebie mecanismul schimbat. Nu stiu care e stadiul operaţiunilor acum. Sunt derulate procedurile pentru autorizaţia de construire, caiet de sarvicini şi realizare. Îl repunem în funcţiune”, a declarat  primarul Nicolae Robu.

Ridicat în anii 70 în parcul edificat pe locul fostei Cazarme Transilvania, Ceasul Floral a fost multă vreme o adevărată atracție turistică, designul deosebit dar și realizarea lui tehnică fiind considerate deosebite. 

Geneva, Paris sau Londra sunt doar câteva dintre capitalele europene care au ca punct de atracție turistică un ceas floral.

Articolul precedentÎncă un laborator pentru depistarea coronavirusului va funcționa în Timișoara
Articolul următorUn jandarm dispărut la Timișoara în februarie a fost găsit mort