Traficul este oprit temporar la granița cu Ungaria, în condițiile în care sistemul informatic al autorităților maghiare nu funcționează, a anunțat Poliția română de Frontieră. În aceste condiții, s-au format cozi interminabile la punctele de frontieră din vestul țării.

 
Conform sursei citate, autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că marți, începând cu ora 9.00 (ora României), sistemul informatic al autorităților maghiare nu funcționează, astfel că nu pot fi făcute formalitățile de frontieră pe sensul de intrare şi ieşire în/din Ungaria.
 
Astfel, în unele puncte de frontieră de la graniţa comună se înregistrează valori ridicate ale timpului de aşteptare.
 
Până la remedierea situaţiei, traficul este întrerupt temporar pentru toate categoriile de mijloace de transport.
 
„Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la remedierea situaţiei şi reluarea formalităţilor de către autorităţile ungare, controlul de frontieră să se desfășoare operativ”, a transmis Poliția română de Frontieră, precizând că la graniţa cu Ungaria formalităţile de frontieră se efectuează în comun de către autorităţile de frontieră ale celor două state, în conformitate cu legislaţia europeană în vigoare.
 
Articolul precedentOra 18:00 – Culisele statului paralel. De ce a „ruginit” sistemul de termoficare din Capitală? În 2020, bucureștenii se spală la lighean
Articolul următor15 decembrie: 6.171 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2! Situația din fiecare județ