Un liceu din centrul Timișoarei ar putea începe cursurile, în noul an școlar, parțial online, Nu din cauza pandemiei, ci pentru că lucrările de renovare sunt în plină desfășurare și nu s-a identificat încă o locație în care să meargă la cursuri elevii a căror săli de clasă sunt afectate de reparații.

Este vorba despre Colegiul Emanuil Ungureanu, unul dintre cele mai mari din Timișoara. Acoperisul a fost refăcut, fațada principală este în renovare, dar mai sunt încă multe de reparat, iar timpul scurt până la începerea anului școlar, prea scurt. 

Subprefectul Sorin Ionescu atrage atenția că o parte din elevii de la Colegiul tehnic Emanuil Ungureanu ar putea începe cursurile la distanță, deoarece clădirea în care învață e în renovare, iar Primăria Timișoara și Inspectoratul Școlar încă nu s-au înțeles unde să îi trimită să facă ore în noul an școlar, conform banatulazi.ro

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBărbat înjunghiat într-o mașină, la intrarea în Timișoara
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Rugăciune pentru vrăjmași