Două persoane au fost reținute, iar alte două au fost puse sub control judiciar în urma descinderilor DNA la societăți comerciale care activează în domeniul energiei. Este vorba de directori de la companii energetice care sunt acuzați că ar fi obținut contracte cu statul prin trafic de influență. 

Conform procurorilor anticorupție, dosarul de dare mită și trafic de influență are legătură cu achiziții făcute de ELCEN și Electrocentrale Craiova, două companii cu capital majoritar de stat.

 

COMUNICATUL INTEGRAL AL DNA

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 08.02.2024, a 2 inculpați persoane fizice, administratori de societăți comerciale, după cum urmează:

1. o persoană fizică pentru comiterea a două infracțiuni de dare de mită, o infracțiune de cumpărare de influență și o infracțiune de deturnarea licitațiilor publice
2. o persoană fizică pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență, ambele în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Persoana fizică de la punctul 1:

A. ar fi dat persoanei fizice de la pct. 2, după caz, în numerar, respectiv prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operațiuni economice simulate, suma totală de 514.375 lei, în legătură cu influența pe care ar fi pretins că o are asupra conducerii a două societăți cu capital majoritar de stat;

B. ar fi dat în mod direct, suma totală de 10.000 de euro inculpatului ECOBESCU ADRIAN DORIN, director al Centralei Termoelectrica Bucuresti Sud (CET SUD), punct de lucru al SC ELECTROCENTRALE BUCURESTI SA (ELCEN), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu;

C. în contextul inițierii la data de 07.07.2023 de către o societate comercială cu capital majoritar de stat a unei procedurii de achiziție publică prin licitație deschisă, ar fi realizat în data de 17.08.2023 o înțelegere asupra prețului ofertelor cu un alt suspect, în calitate de director sucursală și împuternicit al unei alte societăți comerciale, în scopul de a denatura prețul de adjudecare a contractului de servicii. Această înțelegere ar fi avut drept consecință atât câștigarea licitației la data de 25.08.2023, în condiții neconcurențiale, de către firma administrată de inculpat, cât și afectarea prețului de adjudecare a contractului, în dauna societății comerciale cu capital majoritar de stat, cu suma de 134.698,06 lei fără TVA, reprezentând diferența de valoare.

D. la instigarea unui alt suspect, în data de 20.12.2023, în județul Gorj, ar fi remis în mod direct suma de 5.000 de euro inculpatului CHIRCĂ IOSIF, director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.

Persoana fizică de la punctul 2:

A. ar fi promis în data de 01.09.2023 președintelui Directoratului unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat:
– un procent de 15%, respectiv 300.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 2.000.000 euro având obiect servicii de arhivare, care urma să fie atribuit în baza unei proceduri de licitație publică fraudată;
– un procent de 15%, respectiv 120.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 800.000 euro având obiect servicii de arhivare, care urma să fie atribuit prin achiziție directă,
și ar fi dat, în legătură cu aceste promisiuni, funcționarului public suma totală de 45.000 lei și 12.000 euro, în 5 tranșe, până la data de 21.01.2024.
B. în data de 12.06.2023 ar fi pretins de la persoana fizică de la pct. 1 un procent de 3,5% din valoarea facturilor emise de o societate comercială către două societăți cu capital majoritar de stat, lăsându-l pe acesta să creadă că are influență pe lângă conducerea acestora și ar fi primit în numerar, respectiv prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operațiuni economice simulate, suma totală de 514.375 lei.

Totodată, în același dosar s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de funcționarii publici ECOBESCU ADRIAN DORIN și CHIRCĂ IOSIF pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni de luare de mită corelative celor 2 infracțiuni de dare de mită săvârșite de persoana fizică de la pct. 1. Pe perioada controlului judiciar se interzice celor 2 inculpați să exercite funcția în legătură cu care au săvârșit faptele.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra a 4 imobile aparținând inculpatului CHIRCĂ IOSIF și persoanei fizice de la pct. 1, respectiv asupra conturilor bancare ale inculpatului ECOBESCU ADRIAN DORIN și persoanei fizice de la pct. 2.

În dosar se mai efectuează cercetări și față de alte 6 persoane care au acționat în calitate de complici/instigatori.

În cauză, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a celor 2 inculpați persoane fizice, fiind sesizat în acest sens judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, se arată în comunicatul DNA.

Articolul precedentRegele Charles al III-lea, primul mesaj transmis după diagnosticarea cu cancer
Articolul următorMunca la negru, un fenomen ce ia tot mai mult amploare în România