În Timiș, cei 5359 de elevi înscriși la examenul de Evaluare Națională trec prin emoțiile primei probe: cea la Limba și Literatura Română. Toți cei care s-au prezentat în sălile de examen au fost atent examinați înainte de a intra în clase, conform măsurilor de prevenire a raspândirii epidemiei de coronavirus.

Dintre absolvenții clasei a VIII-a, 149 de copii cu cerințe educașionale speciale nu susțșin astăzi examenul, în schimb participă la el 8 elevi din promoțiile anterioare.

Şeful Inspectoratului Școlar Timiș, Marin Popescu, spune peste 100 de copii cu cerințe educaționale speciale nu vor da examenul, la cererea părinților.

“Numărul de elevi care s-au înscris este de 5.359 dintr-un total de 5.500 de absolvenți și aș vrea să remarc diferența dată de cei 149 de elevi cu nevoie speciale în cazul căror  au venit solicitări din partea părinților care nu au dorit să ducă elevii la examenul de Evaluare Națională . Față de aceștia, avem opt elevi care nu s-au înscris din promoția actuală. Un procent de 99,85% de elevi de clasa a VIII-a participă la evaluarea națională”, spune Marin Popescu.

 

Articolul precedentAcoperișuri smulse de vânt și gospodării inundate
Articolul următorCHA CHA LITIX! Troleibuz în flăcări, în București