Se întorcea acasă din străinătate la volanul mașinii, dar politistii de frontiera i-au oprit călătoria.

Un bărbat din Timiș venea către casă la volanul unei mașini cu numere de Italia. Omul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților la punctul de frontieră de la Cenad noaptea trecută în jurul orei 2.30. Șoferul în vârstă de 44 de ani le-a prezentat polițiștilor actele de identitate și permisul de conducere. La o verificare atentă, oamenii legii și-au dat seama însă că permisul bărbatului este fals. Mai mult, în urma unei verificări mai amănunțite, oamenii legii au aflat că omul nici măcar nu avea permis de conducere.

Luat la întrebări, omul le-a spus polițiștilor că a obținut documentul în Irlanda, în schimbul sumei de 1000 de lire.

Oamenii legii nu au fost impresionați de explicații și i-au făcut dosar penal pentru conducere fără permis.

sursa foto: someseanul.ro

Articolul precedentRezultate oficiale în primul tur de scrutin. Cum au votat timișenii
Articolul următorPiloți de ocazie amendați drastic pe străzile din Timișoara