Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Rețeaua VIF) a organizat, duminică, 22 octombrie, un marș de sensibilizare și de protest împotriva violenței asupra femeilor și fetelor. Marșul este organizat anual și a ajuns la ediția a IX-a. A avut loc simultan în mai multe orașe din România: București, Brașov, Timișoara, Baia Mare, Cluj-Napoca, Mizil și comuna Valea Seacă. 

La ediția din acest an, Rețeaua V.I.F. a organizat marșul “Împreună pentru siguranța femeilor!” pentru a cere autorităților locale să colaboreze cu instituțiile centrale și, împreună, să finanțeze servicii pentru victimele violenței domestice și violenței sexuale.  

Siguranța fetelor și a femeilor din toate etniile și categoriile socio-economice este importantă! Autoritățile au obligația de a le garanta dreptul la siguranță și integritate.  

Cifrele ce reflectă dimensiunile violenței de gen în România continuă să crească, sunt depuse tot mai multe sesizări ale cazurilor de violență domestică și de violență sexuală, crește numărul intervențiilor.

Statistica IGPR pentru 2022 arată că au fost 90.174 de intervenții în cazuri de violență domestică și s-au emis 12.972 de ordine de protecție provizorii. Anul acesta cifrele vor fi și mai mari. 

Participanții la marș au ieșit în stradă pentru a cere finanțarea programelor de prevenție și a serviciilor adecvate pentru supraviețuitoarele violenței de gen, finanțare obligatorie conform Legii nr. 217/2003.  

La protest s-a tras un semnal de alarmă vis-a-vis de subraportarea masivă a cazurilor de hărțuire și violență sexuală, din cauza stigmatului misogin, rasismului și multiplelor obstacole și retraumatizări cu care se confruntă victimele atunci când vor să ceară ajutor sau să facă o plângere.

Accesul femeilor la servicii de suport trebuie să fie adaptat contextului traumatic și nevoilor lor, să le facă să se simtă în siguranță și să fie tratate cu demnitate

Revendicările marșului: Fetele/femeile care devin victimele violenței domestice să fie în siguranță. Fetele și femeile de etnie romă și fetele și femeile din toate categoriile socio-economice să fie crezute, tratate cu atenție și respect. Victimele violenței domestice să își poată construi o viață așa cum își doresc. Victimele violenței sexuale să fie respectate, crezute și sprijinite, iar agresorii sexuali să fie pedepsiți de lege. Copiii martori la violența domestică să fie protejați cu adevărat. Să scadă numărul femeilor omorâte de agresorii domestici. Serviciile sociale să acționeze în colaborare inter- și intra- instituțională în intervenția și monitorizarea cazurilor.

 
Articolul precedentVremea 23 octombrie – Cât mai ține episodul de căldură
Articolul următorCălătoriile cu taxi-ul se scumpesc. Cât ar urma să coste o cursă din 2024