România va cheltui în 2023 pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari peste 11 milioane de euro. În Parlamentul României s-a discutat de mai multe ori despre eliminarea acestor indemnizații, deși Curtea Constituțională a decis recent că neacordarea lor este neconstituțională. 

Camera Deputaților a alocat pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari peste 7,1 milioane de euro, în timp ce Senatul va plăti pentru indemnizațiile foștilor aleși peste 4,4 milioane de euro. Vorbim, astfel, despre un total de 11,5 milioane de euro pentru pensii speciale. 

Printre alții, cei care beneficiază de aceste indemnizații de la stat sunt foștii premieri ai României Adrian Năstase și Petre Roman, fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu și chiar actualul ministru al Agriculturii Petre Daea. 

În România, peste 800 de foști parlamentari încasează lunar indemnizații de la stat cu sume cuprinse între 2.000 și 12.000 de lei, în funcție de numărul de mandate pe care le-au avut. 

Recent, USR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede eliminarea pensiilor speciale, asta după ce parlamentarii au votat anul trecut eliminarea acestora, iar Curtea Constituțională a decis că legea este neconstituțională în primăvara acestui an.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorSute de polițiști vor să părăsească sistemul, de teama modificării vârstei de pensionare