Primii pacienți diagnosticați cu coronavirus internați în spitalul militar de campanie de pe Stadionul CFR

Primii pacienți diagnosticați cu coronavirus internați în spitalul militar de campanie de pe Stadionul CFR
Este vorba de zece persoane cu vârste între 20 şi 60 de ani, toţi cu forme uşoare şi medii de COVID-19.
Unitatea medicală modulară, amplasată pe stadionul CFR din Timișiara, funcţionează ca secţie externă a Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” şi a fost oficial deschisă. Primii pacienți internați sunt deja tratați acolo. Este vorba de zece persoane cu vârste între 20 şi 60 de ani, toţi cu forme uşoare şi medii de COVID-19.
„Sistemul medical modular de izolare şi tratament care funcţionează ca secţie externă de boli infecţioase a Spitalului Militar Clinic de Urgenţă ‘Dr. Victor Popescu’ din Timişoara şi-a început, de marţi, activitatea de tratare a pacienţilor cu forme medii şi uşoare a celor infectaţi cu SARS-CoV-2. În acest moment, putem asigura asistenţă medicală pentru un maxim de 50 de pacienţi, iar capacitatea secţiei de ATI este de patru paturi, fiind destinată pacienţilor a căror stare se deteriorează pe timpul internării, până la momentul transferului într-o secţie ATI dintr-un spital COVID-19. Avem în dotare un laborator Real PCR cu o capacitate de 40 de teste pe zi. În acest moment avem internaţi zece pacienţi cu forme uşoare de COVID-19, a căror stare este stabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar, Andra Podgoreanu.
Potrivit acesteia, medicii lucrează în ture, pe fiecare tură fiind prezent un medic de boli infecţioase sau de medicină internă, un medic de ATI şi unul de laborator. Aceştia au venit de la Spitalul Militar Timişoara, dar sunt şi persoane care au fost angajate pe o perioadă determinată de şase luni, pe sprijin epidemiologic.În acest moment pe tură este un medic infecţionist şi 5 asistente.
Pe stadionul CFR a fost amenajată o zonă de corturi medicale, dar şi o zonă de carantină.
Spitalul are o capacitate de 50 de paturi plus patru de ATI, 120 de spaţii pentru izolare, un laborator de analize Real Time PCR şi un compartiment de investigaţii medicale.
Citește și:
- 12:17 - Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernul Bolojan trebuie să cadă pentru că are trei trimestre de scădere economică, nu pentru că s-a certat Grindeanu cu Bolojan!”
- 11:52 - Ninel Peia: Minciuna care a dărâmat Democrația!
- 11:25 - Ultima ședință a Guvernului Bolojan înainte de decizia PSD a început. Agenda este încărcată cu proiecte de acte normative
- 09:54 - Bloc cuprins de flăcări în Craiova: zeci de oameni, evacuați de pompieri - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











