Compania Petrom a cheltuit sute de miliarde de lei pentru benzinării și terenuri supraevaluate! O spune un raport al curții de conturi întocmit înainte de privarizare. În plus, în urma unor controale realizate în anul 2003, la circa 20 de statii Peco, s-a constatat că SNP Petrom SA nu a elaborat o procedură pentru achizițiile de stații și terenuri. Astfel, mai mult de 200 miliarde de lei au fost gestionate după bunul plac al conducerii societății din acea perioadă.

Raportul curții de conturi din 2005 se arată că au existat numeroase tranzacții făcute de Petrom, la prețuri mult peste cele ale pieței, în perioada 1999-2002. Afacerile ar fi fost realizate în interesul unor persoane intermediare. Practic, au fost cheltuiți banii statului în favoarea unor oameni agreați de fosta putere.

Imagine

Concret, Petrom a cumparat mai multe stații de distribuție a carburanților de la o persoană fizică, la prețuri uriașe, și a evitat plata obligațiilor către bugetul de stat. Un exemplu din document, este tranzacția cu SC Midas Invest 2000, derulata prin intermediul lui Petre Mihail. Această afacere arată cum s-a sustras Petrom de la plata către bugetul statului a obligatiilor fiscale de circa 14 miliarde de lei, bani care reprezentau TVA-ul și impozitul pe profit. Autoritățile au ignorat neregulile și au închis ochii, deși se foloseau fraudulos sume importante din bugetul statului, adică peste 200 miliarde de lei, numai în acest caz.

Imagine

În plus, mai multe terenuri au fost cumparate de societatea Petrom, tot între 1999 și 2000, cu 20 de miliarde de lei, se arată în raportul Curții de Conturi.

Imagine

1,5 miliarde de lei a plătit Petrom pentru 15 mii de metri pătrați de teren pășune în comuna Moroieni, Dâmbovița, 7 mii de metri pătrați de pădure au fost cumpărați cu 1,7 miliarde de lei, 5 mii de metri pătrați de teren extravilan, pentru încă 1,3 miliarde de lei, dar și 5.000 de metri pătrați de pădure, la 5 miliarde de lei, în aceeași localitate.

 

Însa în raport se mentionează ca niciunul dintre aceste terenuri nu a fost folosit pentru realizarea unor investiții sau în alt scop, care sa motiveze achiziția.

Imagine

Pe lângă toate acestea, Petrom a mai cumpărat terenuri din apropierea unor benzinării cu scopul de a construi spălătorii auto sau fast-food-uri, dar dupa cumpărare, terenurile au fost lăsate de izbeliște.

Imagine

 

Imagine

În nenumărate rânduri, în afacerile Petrom au intrat politicieni aflați în fucții înalte. Aceștia se alegeau cu sume importante de bani de pe urma tranzacțiilor. Un exemplu, scriu cei de la curentul.info, este cea încheiată cu Rodica Stănoiu, fost ministru de justitie, prin care Petrom, societate cu capital de stat, a cumparat doua clădiri și o suprafață de teren din Filiași cu aproximativ 100 de mii de dolari, un preț de vanzare supraevaluat, comentau experții acelor vremuri.

 

Articolul precedentCozmin Gușă: Campania Realitatea Plus legată de privatizarea Petrom este un mare succes. E un test pe care politicienii l-au picat
Articolul următorINFP, concluzii îngrijorătoare după seismele din Gorj: Harta seismică se va schimba. Pământul nu poate fi pus într-o formulă. Devine zona „Noua Vrancea”?