Și-a împușcat bunicul de 81 de ani, mortal, cu o armă de vânătoare făcută artizanal

Și-a împușcat bunicul de 81 de ani, mortal, cu o armă de vânătoare făcută artizanal
Tragedie în Jdioara, județul Timiș. Un bătrân de 81 de ani a murit după ce a fost împușcat în cap
Tragedie în Jdioara, județul Timiș. Un bătrân de 81 de ani a murit după ce a fost împușcat în cap cu o pușcă artizanală. Totul s-a petrecut în timp ce nepotul victimei, un bărbat de 30 de ani, manevra arma, care la un moment dat s-a descărcat.
IPJ Timiș transmite: "Polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Jdioara din județul Timiș, un bărbat a fost împușcat cu o armă de vânătoare.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce se afla la domiciliul său din localitatea Jdioara, l-a împușcat accidental pe bunicul său, în vârstă de 81 de ani, cu o armă de vânătoare, pe care o deținea fără forme legale, rezultând, din nefericire, decesul bărbatului.
Tânărul, în vârstă de 30 de ani, a fost condus la sediul secției de poliție pentru audieri, ulterior, fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului."
Foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














