Spitalul de campanie de pe stadionul CFR din Timișoara este plin de pacienți infectați cu virusul SARS COV 2. Unitatea suport, care funcționează în subordinea Spitalului Militar, inaugrată miercurea trecută, nu mai dispune de niciun loc.

Autoritățile caută soluții pentru extinderea unității medicale, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar Timișoara, Andra Podgoreanu.

“Avem posibilitatea de extindere a locurilor de internare pentru pacienții pozitivi și pentru pacienții care sunt în așteptarea rezultatelor, doar că avem nevoie de sprijin cu personal medical. Nu putem asigura asistență medicală pentru un număr mai mare, dar dacă primim ajutor putem să extindem numărul de locuri. Până în momentul de față avem discuții cu conducerea DSP Timiș și o să primim ajutor. Sunt medici de la noi din spital care lucrează acolo, avem doi medici militari de la Spitalul Militar Central de la București care lucrează cu noi și avem medici care sunt angajați pentru sprijin epidemiologic pe o perioadă determinată de șase luni”, spune Andra Podgoreanu.

Vă reamintim, spitalul amenajat pe stadionul CFR din Timișoara dispune de 56 de paturi, toate fiind ocupate în doar patru zile.

Articolul precedent1.104 cazuri noi de COVID-19 la doar 7.500 de teste
Articolul următor100% TU DECIZI! Florin Georgescu, nr. 2 din BNR. Combinațiile cu Vîntu și Patriciu