Şapte angajaţi din învăţământ au decedat din cauza COVID-19, de la începutul pandemiei

Şapte angajaţi din învăţământ au decedat din cauza COVID-19, de la începutul pandemiei
În prezent, sunt spitalizate 12 cadre didactice, trei cadre didactice auxiliare şi cinci cadre nedidactice.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, joi, că şapte angajaţi din sistemul de învăţământ au decedat în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei şi până în prezent, dintre aceştia patru fiind cadre didactice.
"Patru cadre didactice au decedat din cauza COVID-19 de la debutul pandemiei până în prezent. Dintre acestea, trei erau de la Liceul Tehnologic 'Cristofor Nako' din Sânnicolau Mare şi unul de la Liceul Teoretic din comuna Periam. De asemenea, doi angajaţi din rândul personalului auxiliar din Timişoara au decedat, de la Centrul pentru educaţie incluzivă 'Dumitru Ciumăgeanu' şi de la Colegiul Tehnic 'Emanuil Ungureanu'. A mai decedat şi un cadru nedidactic", a precizat Marin Popescu.
În prezent, sunt spitalizate 12 cadre didactice, trei cadre didactice auxiliare şi cinci cadre nedidactice. Niciun elev nu este internat din cauza COVID-19.
Pe de altă parte, şeful IŞJ Timiş a anunţat că, la o săptămână de la deschiderea centrelor de vaccinare dedicate profesorilor, 60% dintre angajaţii sistemului şi-au exprimat dorinţa de a se imuniza împotriva virusului SARS-CoV-2.
"Cea mai mare expunere este în zona învăţământului primar şi preşcolar. Orice zi, până la imunizare, contează. De la începutul semestrului, 78 dintre preşcolarii şi elevii timişeni care au participat la activităţi didactice faţă în faţă s-au îmbolnăvit, adică 1,14 la mie. Aproape 800 de profesori din judeţ sunt în izolare şi predau online, iar 12 sunt spitalizaţi din cauza infectării cu COVID-19. De asemenea, 1.050 de elevi sunt în carantină sau în izolare", a mai detaliat Marin Popescu.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)









