ADRIAN AXINIA (AUR): "ROMÂNIA RISCĂ SĂ PIARDĂ FONDURILE PNRR, ÎN CIUDA POSIBILEI PRELUNGIRI A TERMENULUI"
Europarlamentarul Adrian Axinia, lider al delegației AUR și membru al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a salutat votul Parlamentului European pentru raportul care permite prelungirea cu 18 luni a Mecanismului de Redresare și Reziliență (PNRR).
Totuși, el avertizează că România ar putea rata accesul la aceste fonduri din cauza întârzierilor în reforme și a deficitului bugetar excesiv.
„Guvernul de la București nu este pregătit să gestioneze eficient fondurile PNRR. Chiar dacă prelungirea va fi aprobată, riscăm să nu putem absorbi banii din lipsă de progres”, a declarat Axinia.
El a subliniat că, în Comisia pentru Transport și Turism (TRAN), a propus o perioadă de grație de doi ani pentru proiectele majore de infrastructură, dar succesul depinde de capacitatea administrativă a României.
Axinia a criticat retorica optimistă a PSD și PNL, avertizând că votul Parlamentului European este doar un prim pas. Urmează o propunere legislativă a Comisiei Europene, care trebuie aprobată în unanimitate de Consiliul UE.
„Unanimitatea este dificil de obținut. Unele state, precum Austria, ar putea ridica obiecții, așa cum au făcut cu Schengen”, a adăugat el.
Europarlamentarul AUR îndeamnă la prudență, subliniind că România trebuie să accelereze reformele și să îmbunătățească dialogul cu Bruxelles-ul pentru a evita pierderea fondurilor PNRR.
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 11:15 - Audit la MAE: Peste 5 milioane de lei pierduți pe clădiri ocupate abuziv în Africa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News









