Sistemul medical din România se află în centrul unei dezbateri aprinse privind salarizarea, diferențele dintre spitale și modul în care este evaluată activitatea personalului medical. Într-un editorial prezentat la „Miza Zilei”, Ana Maria Păcuraru a analizat blocajul legii salarizării medicilor și efectele pe care noile măsuri bugetare le-ar putea avea asupra angajaților din sănătate.
Ana Maria Păcuraru: „Nu știm să măsurăm cine muncește și cine nu”
„Astă seară vorbim despre bani, dar nu orice bani, vorbim despre banii cu care statul plătește oamenii care ne țin în viață.
Legea salarizării medicilor este blocată de luni de zile și, sincer, cred că discuția publică s-a pierdut atât de mult în cifre și procente, când problema reală este mult mai simplă.
Noi ca sistem nu știm să măsurăm cine muncește și cine nu. Gândiți-vă la asta. Avem un medic care face două internări pe an și avem un medic care face o mie de intervenții decontate de stat.
Amândoi sunt plătiți instituțional ca și cum ar avea aceeași competențe, aceeași grilă, fix aceeași hârtie. Nu este o glumă, așa arată sistemul azi. Și mai este ceva. Spitalele nu sunt toate la fel, dar legea vrea să le trateze la fel.
Un medic de la Făurei nu poate fi plătit după aceeași grilă cu un medic de la Floreasca. La Floreasca se muncește ca pe front. Patru linii de gardă, elicoptere, ambulanțe care nu se opresc.
Acolo oamenii se epuizează. Și totuși, pe hârtie, la stat, valorează la fel ca un post într-un spital mic unde volumul de muncă nu se compară. Sindicatele cer exact asta, o grilă diferențiată în funcție de complexitatea cazului și de complexitatea spitalului. Și cred că au dreptate. Dar întrebarea e de ce nu există deja acest lucru? De ce după atâția ani tot noi trebuie să explicăm diferența dintre doi medici la fel de plătiți, dar incomparabili de muncă? Apoi mai este un strat, cel uman, cel pe care rareori îl vedem la televizor.
Nu vorbim doar despre medici, vorbim și despre asistenți, despre oamenii cu experiență, cei care au învățat în ani de zile să recunoască în câteva secunde când un pacient se prăbușește. Experiența aia nu se cumpără, nu se predă într-un curs de weekend.
Se construiește lent, în gărzi, în nopți grele. Și cu legea asta riscăm exact ce nu ne permitem, un exod al acestor oameni către privat și înlocuirea lor cu personal tânăr fără experiență.
Exact acolo unde diferența dintre viață și moarte se face în doar câteva secunde.
Iar dacă vă întrebați de ce lucrurile stau așa acum, răspunsul, din păcate, nu este doar medical, e bugetar.
Comisia Europeană nu acceptă o creștere de 12 miliarde de lei pentru salarii decât dacă statul face economii în altă parte. Deci practic orice ban în plus pentru medici ar veni luați de la alți bugetari. Ministrul interimar al Muncii spune că niciun salariu nu va scădea, dar nu ne spune cine nu va primi majorare.
Iar toată legea asta este legată de un jalon din PNRR, de aproape 770 de milioane de euro pentru România. Deci întrebarea pe care mi-o pun eu și cred că mulți dintre dumneavoastră vă puneți, este simplă. E prioritizarea sănătății în România condusă de nevoile reale ale spitalelor sau de un termen limită impus de la Bruxelles?
Și mai e o întrebare, mai grea, pe care nu vreau să o ocolesc. Sunt voci care spun că acest haos legislativ nu este întâmplător.
Că voit, sau nu, duceți spre subminarea sistemului public, pregătind terenul pentru privatizarea tăcută a spitalelor, așa cum s-a întâmplat deja cu alte resurse strategice ale statului.
Iată că despre toate aceste lucruri vorbesc în seara aceasta cu fostul ministru al sănătății, Alexandru Rogobete, un om care a fost în interiorul sistemului, care a văzut cifrele de aproape și care sper că ne poate spune fără ocolișuri unde se rupe, de fapt, lanțul.”
