Timișoara 89ers a trecut cu 15-9 de Cluj Crusaders în prima semifinală a Campionatului Național de fotbal american, la capătul unei partide care a avut de toate.

Clujenii au deschis scorul cu un fieldgoal, însă formația gazdă a revenit rapid. Conducatorul de joc, Charles Babb, l-a găsit cu o pasă pe Valentin Cocrean, iar receiver-ul lui 89ers a intrat în endzone-ul clujean. Bănățenii și-au mai arătat o dată determinarea de a ajuunge în finală, și au reușit o conversi de 2 puncte prin Jeron Jones. La pauză s-a intrat cu scorul de 8-3 în favoarea Timișoarei.

În sfertul al treilea a fost rândul clujenilor să treacă la conducere, după ce au reușit un touchdown, fără să adauge și punct suplimentar. Timișoara a revenit cu ofensiva pe teren, și a nfost aproape de a înscrie un touchdown, după o alergare de apropae 60 de yarzi a quarterback-ului, Charles Babb, dar acesta a fost doborât de defensiva clujeană, și mai apoi faza a fost anulată de arbitrii, din cauza unui blocaj ilegal din spate făcut de un alt jucător al bănățenilor.

Timișorenii au continuat să domine, iar în sfertul al patrulea au reușit un nou touchdown, prin același Charles Babb. De această dată bănățenii au ales punctul suplimentar, adus de Mario Borza. Ambele echipe au mai avut câte un drive la dispoziție, însă cel ardelean s-a încheiat cu o intercepție aruncată de conducătorul de joc, iar cel al timișorenilor s-a încheiat pe linia de 10 yarzi a ardelenilor.

S-a încheiat 15-9, iar Timișoara 89ers se califică în a doua finala în ultimii 5 ani. Ca și atunci, bănățenii vor organiza RoBowl, iar în ultimul act vor avea același adversar din 2014, Bucharest Rebels. Finala este programată în 15 iunie pe stadionul Emilian Pavel din Ghiroda. În finala mică se vor lupta pentru medalia de bronz Cluj Crusaders și Reșița Locomotives.

Articolul precedentAu ajuns după gratii la câteva ore după ce au jufeuit un bărbat în Timiș
Articolul următorTragedie la Timișoara. Elev de 18 ani descoperit mort