Un tânăr din Timişoara a fost filmat de o cameră de supraveghere în timp ce aruncă gunoaie pe domeniul public. Filmarea a fost postată pe internet, iar cel care a realizat-o l-a somat pe bărbat să vină să ridice mizeria. 

În înregistrare se vede cum tânărul iese din maşină şi, după ce se uită atent în jur, deschide portbagajul şi aruncă mai mulți saci pe un teren viran.

În speranța că-l va face să-și îndrepte fapta, cel care deține camerele video a postat imaginile pe Facebook.

Și într-un mesaj îi cere tânărului să-și ia înapoi deșeurile, pentru că altfel va depune plângere împotriva lui.

„Dacă vii azi sa îţi iei gunoaiele, retrag plângerea”, l-a somat cel care a postat filmarea pe tânărul care a aruncat gunoaiele.

În Timişoara, amenzile pentru cei care aruncă gunoaie pe domeniul public sunt cuprinse între 3.000 şi 30.000 de lei. 

Articolul precedentPreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, implicat într-un accident rutier
Articolul următorInspectoratul Școlar Timiș nu mai are suficiente teste COVID pentru toți elevii de săptămâna viitoare