Vremea se schimbă din nou. După temperaturile la limita înghețului din această dimineață, meteorologii prognozează valori de până la 25 de grade.

Vremea intră într-un proces de încălzire ușoară, dar sigură. În primele zile din săptămână, valorile vor atinge chiar și 25 de grade, urmând ca, spre finalul săptămânii, să revină la normalul termic al acestei perioade. 

Săptămâna 17.10.2022 – 24.10.2022

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, mai ales în zonele montane.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 24.10.2022 – 31.10.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în jumătatea estică a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Săptămâna 31.10.2022 – 07.11.2022

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 07.11.2022 – 14.11.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile

Articolul precedentRomânia participă la „Seiful Apocalipsei”, speranța omenirii în caz de dezastru
Articolul următorLudovic Orban, planul de salvare a țării: cine îi oprește pe șmecherii din Energie care au inceput jaful de toamnă? – România suverană, cu Alexandra Păcuraru, ora 20:50