Astăzi, temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă. Cerul variabil ziua, se va acoperi spre sfârșitul nopții, când, pe arii restrânse, vor fi condiții de ploi slabe. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări locale.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 16 grade, iar cele minime între 4 și 10 grade, mai scăzute în depresiuni spre 1 grad.

Mâine, vremea va fi ploioasă, vântoasă și caldă. Cerul va fi noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala ploi. Vântul va sufla moderat cu intensificări, iar la munte va sufla tare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 15 grade, iar cele minime între 4 și 10 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

Articolul precedentScene teribile la Timișoara. Un autoturism a ars ca o torță. Foto
Articolul următorDeputatul Dorel Caprar adus din nou la DNA Timișoara